Mafia biletelor

Nu am găsit un titlu mai bun. Iertare! Astăzi o sa scriu despre ce am patit la concertul Iron Maiden, având in vedere ca in aproximativ 24 de ore ma voi îndrepta spre marele concert al anului. Al deceniului, daca nu cumva intru puțin in exagerare. Vorbesc despre The Wall al lui Roger Waters. Insa nu vreau sa povestesc acum despre acest show, pentru ca acest post este despre concertul Iron Maiden. Da, știu ca a trecut mai bine de o luna dar totuși simt ca trebuie sa povestesc aceasta întâmplare si ca nimeni nu ar mai trebui sa treaca prin ceea ce am trecut eu. Știu, e vina mea si mi-o asum. 

24 Iulie. Aveam sa imi întâlnes câțiva din idolii mei. Eram atât de emotionat, încât nu puteam sa nu ma gândesc non-stop la același lucru (cum o sa ma dezlantui pe “Fear of the dark”, cum o sa imi arunc tricoul de pe mine la “The Trooper”, sau cum voi cânta “Can i play with madness”). Am omis un lucru sa va spun. Eu nu aveam bilet la concert. Da, credeam ca in piața constitutiei poți sa vezi concertul si fara bilet. Si am mai plecat si cu un prieten, si am ajuns in Piața. Ne-am pus pe iarba, așteptând sa înceapă show-ul. Știam ca acolo era locul nostru si parca ar fi fost rezervat pentru noi. In fata noastră, era un gard prin care puteai foarte bine sa vezi piața, scena, etc. cand, cam la 30 de minute după ce ne asezasem noi pe iarba, vine o tipa la gard si vorbește cu un tip de pe cealaltă parte a A gradului, care, se ocupa cu aranjamentele de dinainte de concert. Nu i-am auzit ce vorbeau. Am vazut doar ca acel tip si-a scos bratara de “voluntar” de la mana, si a îndreptat-o spre prietena lui. După 5 minute, o vad cum trece de bodyguarzi, fara nicio problema. L-am întrebat pe tipul acela, “…după ce intra ea, ne-o dați si noua, va rugam?” Si am primit un răspuns incert. “Sa vedem…” 

Mai trec câteva minute si vad ca ușor, ușor, acele garduri, erau imbracate intr-o plasa opaca. Acum nu mai aveam nici o șansa sa il vad pe Dickinson in carne si oase. Jandarmeria vine la noi. Unul dintre ei își îndreaptă bulanul înspre mine si mi-l înfinge undeva între coaste si-mi spune răspicat ca nu avem ce cauta aici si ca pana se întoarce el, sa nu ne mai găsească pe aici. Si am plecat. Si eu si prietenul meu. Si ne-am dus si ne-am rezemat de gardul Casei Poporului. Eram dezamagiti, bosumflati, si abatuti. 

Mie nu imi vin des idei bune in cap. Dar si cand imi vin, sunt cele mai bune. La un moment dat, imi trece prin cap ca o sclipire, ca Andrei, un coleg de la a 12-a, mi-a spus ca si-a cumpărat bilet la golden. Știam ca cu el pot sa rezolv si ca el mi-ar fi dat bratara, pentru ca asta as fi făcut si eu. Asta este spiritul de rocker. Sa fii unit. L-am sunat si mi-am dat întâlnire cu el la metrou la Unirii. Între timp, m-am întâlnit si cu Alex, un alt prieten tot din liceu care mi-a spus ca un prieten de-al lui a intrat “moca” la Red Hot Chili Peppers. “Ia zii ma lu asta, cum ai intrat tu la RHCP?” Si nu mare mi-a fost mirarea cand l-am vazut pe prietenul lui făcând un semn de masturbare. 

“Sunt la metrou ma la Unirii, tu unde esti?” Răspunsul mi-a dat fiori. Mai aveam mult de așteptat si eram sub presiune. Nu știam daca intru, daca nu, acolo poate se dădeau invitatii si eu stăteam la metrou la Unirii. Din spate, vine Andrei si încearcă sa ma sperie. Plecam spre piața, si acolo ma abordeaza un tip.

-Baiatu’ vrei bilet?

-Da, logic! 

-Cât ai la tine?

-1…2….3…4….70 de lei…

-Hmmm…hai dai încoace si ia asta de aici. Si imi baga un carton alb in camasa. Am vrut sa il deschid si sa ma uit la el.

-Ce faci ma ai înnebunit? Vrei sa te vadă milițienii?Il dai doar acolo la poarta. 

Pana am ajuns la poarta, l-am deschis. Si acum il țin minte. Era un flyer de la Rock FM cu Eddie the Head in stânga. Am mers la poarta si mi-am dat seama ca il mai am si pe prietenul acela cu mine si el nu avea bilet. Sincer, nu imi mai pasa in acel moment. Eram ca si intrat la concert. 

Merg. Il dau la gardieni, si se uitau la el ca la felul paisprezece. 

-Ce-i asta ma?

-Pai, bilet…

-Ia stai așa. Baa, colegu’, ia vezi ma ce-i asta?

-Nu e ma nimic, ce ai? In secunda aceea am zis ca mor. Nu mai aveam nici un ban, si tot pe afara eram. Nu ma gândeam decât la mama cum o sa reactioneze. Eram rupt. Nu știam ce sa mai fac. Acum as fi făcut orice. 

In fata imi apare un tip. “Bai băiatu’, vrei la concert?” Si eu i-am răspuns sarcastic, plictisit si amarat…”…si tot dinastea imi dațI?” si i-am arătat Flyer-ul. “Nu…ce-s astea? mie imi dai un milion si te bag acolo la concert.” Andrei avea la el vreo 500 de lei si era dispus sa ne ajute. “Unu jumate si intru si eu si prietenul meu”. Ok. Am bătut palma. Cand la un moment dat, un domn a venit spre noi. “Ba iar ma? Odată daca va mai prind va bag in pușcărie pe toți! Si voi? Voi ce cautati cu ei?” Mi-am dat seama ca ne-ar putea ajuta si eram in criza de timp. Pe scena erau deja Vodoo six. “Noi încercăm sa intram dar ne-au fraierit unii si acum ne puneam speranța in ei ca ne vor ajuta…” Ușor, ușor, am aflat ca tipul era procuror. I-am arătat cartonul i-am povestit tot ce s-a întâmplat si ne-a ajutat sa ne calmam. 

– Ii mai știți pe aia?

-Da…parca da..

-Ia haideti după ei. 

Noi nu vroiam sa ne complicam. Nu vroiam sa ajungem la sectie. Noi vroiam doar sa ne bucuram de acea muzica extraordinara pe care o așteptăm de atâta timp. Am plecat cu procurorul. Mai aveam puțin si începeam sa plangem. Nu mai știam ce sa facem. Cand tipul asta scoate dintr-un ghiozdanel, doua invitații la concert, la Silver.

-Cati bani aveți ma la voi? 

-Unu’ jumate…

-Ia, uite, luați astea si vedeți ce faceți.

-Multumim, sa va dea Dumnezeu sănătateee! 

Eram in culmea fericirii. Mergem spre porti. Trecem de “gorile”, ne pun bratarile si intram in zona de concert. Andrei avea bilet la Golden, si pana sa înceapă concertul, ne-am dus la standul de băuturi si ne-am luat câte o bere. Cât timp am stat la rând, cam…45 de minute, prietenul meu, a plecat. Disparuse. După 5 min se întoarce cu o bratara de golden.

-Unde-ai plecat ma?

-Iauite bă! Si imi arată bratara. 

-Bă nebunule, pai si mie?

-Pai a zis ca nu poate sa imi dea doua

-Pfoaa…unde-i ma? 

Am mers la poarta la Golden si acolo era un domn care impartea bratari de Golden pe gratis.(scuzati repetitia cuvântului “Golden” 🙂 ) I-am cerut si eu una, si a rupt vreo 7-8. Le-am luat pe toate, una mi-am pus eu si restul le-am vândut si ne-am luat bere. Insa una, o bratara, i-am dat-o unei fete frumoase pe gratis. “Distreaza-te! ” i-am spus.

Despre show, nu prea am ce sa va spun. Au fost….Iron Maiden. Au fost geniali! Un show de povestit nepotilor. A fost excelent! Dickinson nu a spus “Hello Budapest” dar a luat din public steagul Ungariei si nu al Romaniei. Eddie the Head a fost mult mai mare decât mi-l imaginam, iar prietenul meu, acum e rocker, si strânge bani pentru concertele din vara. 

E o experiența din care am învățat multe, si este o experiența din care as vrea sa învețe si alti! Multumesc tuturor celor care au citit aceasta postare si multumesc organizatorilor concertului, multumesc procurorului, tipului cu bratarile Golden, fetei frumoase, lui Andrei in special, si celor care m-au fraierit. Fara ei, altfel ar fi continuat ziua aceea. Si in special fetei frumoase! …. Sfârșit! 🙂

PS: “FEEAAAAR OFF THEEE DAAAAAAAARKKKKK!!!” 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: