De ce concerte ne vom bucura în 2017?

Hai să zicem că în ultimii 5-7 ani, concertele au “înflorit” în România și în București în special. Au reușit unii manageri să treacă și România pe harta turneelor iar alții au încercat să ocolească cât mai mult zona estica a Europei, din diferite motive cum ar fi infrastructura sau chiar dezinteresul fanilor pentru acea trupa.

Da, desigur. Și biletele sunt scumpe, și locațiile de concert nefavorabile, dar România s-a ales cu câteva trupe mișto pentru anul 2017.

Așadar,  Marţi, 21 februarie 2017, de la ora 19:00, Jethro Tull revine în România cu un concert la Sala Palatului din Bucureşti.

N-o să zic câte premii Grammy au câștigat,  sau in câte țări au cântat. Ați uita chiar după ce ați termina de citit acest articol. Ce contează,  este ca Ian Anderson a reușit să aducă un suflu nou în muzica rock și hard-rock. Dacă as spune ca au cântat în deschiderea celor de la Pink Floyd acum ceva ani, poate v-aș stârni interesul.

Oricum, majoritatea dintre voi cunosc deja genul și trupa, așadar cuvintele sunt în plus și strică.

Bilete puteți găsi în rețeaua EVENTIM și pe Eventim.ro, la categorii diferite de prețuri, având în vedere distanța faţă de scenă.
Trecem mai departe și anunțăm foarte clar și direct :

Deep Purple, vin la Romexpo!!!

Bă voi ați innebunit? Nici nu am început bine acest articol și scriu despre trupe care au facut istorie!!

Ar trebui să vă prezint Deep Purple? Nici vorbă. Sigur ii știți!  “Smoke on the water” nu sună cunoscut?  Dar despre “Soldier of Fortune” ce ziceți?

Dacă ii știți,  mergeți la concert! Sunt geniali! Dacă nu ii știți,  aveți încredere și mergeți la concert! Sunt GENIALI!

Bilete se găsesc tot pe Eventim.ro și prețurile diferă în funcție de distanța faţă de scenă.

Concert Sabaton şi Accept la Arenele Romane din Bucureşti

Da, oamenii ăștia vin iar în România! Și nu putem decât să ne bucurăm! Ultima dată au fost în București în 2015  și au făcut un concert exploziv! Numerele sunt în plus, dar vă spun: au lansat 8 materiale de studio, 3 albume live, iar dacă te gândești că nu poți sa mergi la concert pentru că ai bacul la vara, îți spun doar că trupa asta te va ajuta să treci proba la istorie, fără probleme!

Ooo, despre Accept ce pot sa spun? Ca i-am văzut live și am rămas mască?  Au oamenii un solo la “Metal heart” de îți bubuie mintea!

Fără doar și poate, unul dintre concertele mele preferate pentru la vară!

Biletele pentru concertele pe care Sabaton şi Accept le vor susţine la Arenele Romane din Bucureşti, pe 11 martie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim şi online de pe www.eventim.ro, la preţuri care diferă în funcţie de poziţionarea faţă de scenă.


Doar ce s-a anunțat oficial astăzi,  Placebo revin în România pentru un concert fantastic la aniversarea de 20 de ani!

Și pe Placebo i-am văzut și sunt bucuros ca o să-i mai vad încă odată! Nu știu,  eu am crescut cu “Every you every me” și acum mai nou sunt fascinat de “Jesus’ son”!

In ultimii 20 de ani, au depășit numeroase recorduri și au inspirat sute de trupe care la rândul lor inspiră milioane de fani!

Au reușit sa facă “un loc pentru noi în care să visam”, si ne-au vizitat și la Buftea, la Summer Well. Imi aduc aminte că în RATB-ul care pleca de la festival erau doar tineri care rămăseseră cu  refrenele în minte și cântau în continuare.

Sunt clar vocea unei generații,  și vin să sărbătorească alături de noi, primii 20 de ani de făcut istorie!

Biletele pentru concertul Placebo de la Arenele Romane din Bucureşti, de pe 28 iunie 2017, pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim sau online de pe www.eventim.ro, la o singură categorie de preţ, dar la mai multe pachete de presale.


Și inchei lista asta cu gigantii Depeche Mode!!

Ei ne-au trădat anul ăsta. Se duc la Cluj. Da’ nu-i problemă că mergem noi la ei!

Păi la cât de buni sunt, la ce muzică fac și la câtă istorie au scris și ei, nu ai cum să stai acasă.

România a fost și ea miscata de oamenii ăștia în perioada comunistă, având în vedere că erau peste tot găști de fani ai trupei. Deși nu prea aveai voie, bocancii și geaca de piele îmbrăcau sufletul cu siguranță!

Asadar, “Enjoy the Silence”, rugați-vă la al vostru “Personal Jesus” să vă lase șeful să plecați la Cluj, și bucurați-vă de oamenii ăștia!
Bine, pe lângă toți artiștii de care v-am spus mai sus, mai vin și altii: Tarja Turunen, Kenny Garret, Richard Clayderman, Asking Alexandria, Apocalyptica, Pink Martini, Andrea Bocelli, Evanescence, iar pe lângă asta așteptăm și anunțurile festivalelor. Cine știe ce surprize mai avem și acolo? 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: