Organizatorii festivalului NEVERSEA doneaza aparatura medicala de peste 20.000 euro pentru SPITALULUI CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ,,SF. APOSTOL ANDREI” CONSTANTA

Cand am intrat la Jurnalism, una dintre cele mai importante lectii pe care le-am primit a fost ca “stirile pozitive nu vand”. N-am inteles niciodata acest aspect desi ma macina si acum.

Astazi vorbim despre o stire care chiar ar trebui sa ajunga la toata lumea, indiferent de cat de “pozitiva” ar fi!

ORGANIZATORII FESTIVALULUI NEVERSEA AU DONAT SPITALULUI CLINIC JUDETEAN DE URGENTA ,,SF. APOSTOL ANDREI” CONSTANTA APARATURA MEDICALA DE PESTE 20.000 DE EURO!

De ce scriu despre asta? Pentru ca nu se intampla foarte des. Dincolo de fapta extraordinara pe care au facut-o oamenii astia, vorbim de cat de neputincios este statul roman si de cat de grav este ca a trebuit un festival de muzica sa doneze din profitul pe care ar trebui sa si-l pastreze si cu care ar trebui sa faca investitii in urmatoarele editii.

Hai sa vedem ce inseamna “aparatura de 20.000 de euro” :

“Aparatura medicală achiziționată se afla deja in institutia medicala din Constanta si consta in:

– Aparat EKG DIGITAL 12 canale cu WIFI model 33223

– Defibrilator Efficia DFM100 Philips, avand urmatoarea configurație: defibrilator monitor DFM 100 EFFICIA, Model ETCO2, Monitorizare 3-LEAD ECG, Modul SPO2, Moduri Pacing si AED, Cablu gestionare curea, Padele externe cu PCI, Baterie Lithium-Ion.

– Aparat de ventilatie mecanica pentru transport, automat, model: e700, producator: O-TWO MEDICAL-Canada.

– Trusa medicala de urgenta compusa din balon resuscitare, guler cervical, folie izotermă, laringoscop (maner plus lame).

– Masina de spalat pardoseli Lavor Dynamic 45 E (alimentare pe cablu) utilaj nou, avand urmatoarele date tehnice: Alimentare 220 V, capacitate maxima teoretica de lucru 1600mp/h, capacitate maxima de lucru practica -900-1000 mp/h, dimensiune perie 45 cm, latme lamela aspirare 55 cm, capacitate rezervor soluție de spalat 30 l, capacitate rezervor colectare 33-35 l.”

Multumesc, Neversea! Aici se vede sustenabilitatea!

Festivalul Neversea are loc in fiecare an la Constanta iar urmatoarea editie se desfasoara in perioada 2-5 iulie 2020.

Despre cat de neputincios este statul roman vorbim intr-un alt articol. Nu merita sa fie inclusi intr-un articol atat de pretios.

Ca sa ajunga la toata lumea aceasta veste buna, da te rog un share! E gratis! 🙂

Pe mine ma gasiti si pe instagram (@acel.andrei, @concerteatza).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.