“In conversatie” cu Cezar Popescu

E foarte frumos unde te poate duce un simplu proiect primit in facultate. Cine a facut scoala cu mine, stie ca eu duc proiectele la un alt nivel si ca ma implic 100% in ele. Asta pentru ca imi place sa imbin utilul cu placutul si oricat de grea sau nesuferita ar fi materia, incerc sa o redefinesc.

Articolul acesta a venit in urma unui proiect pe care l-am primit la seminarul de Radio. A trebuit sa ne alegem fiecare cate un subiect si sa realizam o emisiune pe acea tema. Muzica fiind primul meu hobby si pasiunea suprema, a fost singurul lucru pe care il avem in minte in acel moment. Si pentru ca toti avem aceasta pasiune comuna, asa a ramas!

“Muzica underground” este clar prezenta in Romania, iar una dintre trupele ce au reusit sa supravietuiasca in timp este “Vita de Vie”. Am stiut clar pe cine vreau sa am in proiectul meu si am tintit! Cezar Popescu, pentru cine nu stie, este chitaristul trupelor “Vita de vie”, “Days of Confusion”, “Domination” si ocazional mai face parte si din alte proiecte muzicale.

L-am contactat si mi-a raspuns imediat. Ne-am intalnit, am vorbit si ne-am imprietenit!

Va las mai jos “In conversatie” cu Cezar Popescu:

Andrei: Salut, Cezar! Imi pare foarte bine ca ai acceptat invitatia noastra

Cezar: Salut, mersi de invitatie!

A: As vrea sa vorbim despre muzica underground! Stiu ca tu canti in mai multe trupe, cateva dintre ele fiind trupe tribut, cum e pe piata din Romania? E greu sa faci rock? Sa canti muzica in underground?

Cezar: Daca ai sti cat de des primim noi intrebarea asta si cat de actuala si prezenta este intrebarea asta.. Eu cant cu Vita de Vie de 17 ani si am avut prilejul de a intra in trupa destul de tanar, ma apucasem de muzica de vreo 5 ani. Nu a trebuit sa ma lupt si sa dau din coate ca sa intru in breasla asta, am intrat direct in mainstream. Si a fost greu pentru ca a trebuit sa sar direct la un nivel profesionist, sa umplu niste goluri dintr-o data. Iar colegii mei m-au ajutat foarte mult, sustinandu-ma, si au ramas prietenii si familia mea.

Legat de intrebarea ta, am putea discuta despre asta la nesfarsit! Eu mai activez in acest moment in 2 trupe, “Days of Confusion” si “Domination”. Days of Confusion exista de 6 ani, iar cu Domination, fiind o trupa tribut Pantera, nu activam foarte mult, avem in jur de 10 concerte pe an si nici nu cred ca avem nevoie de mai mult pentru ca o trupa tribut, din partea mea, in Romania, nu poate sa cante decat in anumite festivaluri de gen sau sa isi faca singura concertele prin cluburi.

Termenul acesta de “underground” are mai multe valente. Unele trupe au o onoare si isi doresc sa ramana acolo. Noi facem parte din undergorund, nu pentru ca nu ne-am dori sa facem parte din maintsream, doar ca abordarea stilistica pe care o avem este extrem de nisata, in sensul ca noi cantam un soi de progressive-modern-metal cu ceva influente de djent si grunge, si genul acesta nu este foarte gustat nici la nivel mondial. Sunt trupe cunoscute, dar la un nivel de “underground-mondial” daca vrei sa ii spunem asa, precum “Animals As Leaders”. Noi ne-am dori sa fim in mainstream doar ca facem o muzica putin mai complicata, mai complexa. Si nu ca ar fi asta o vanitate a noastra, nu ne credem niste matematicieni intelectuali sau ceva, dar asta ne iese. Mie asa imi vine, natural, sa compun.

Apropo de asta, o sa fiu foarte sincer, pentru ca asta iti doresti si tu probabil.

A: Da, normal

C: Am lansat in martie primul nostru album. Se cheama “Yin & Out”, este un album conceptual cu 14 piese care contine si un board game tematic. Am muncit foarte mult pentru acest album si am avut in jurul nostru niste oameni care ne-au ajutat neconditionat si cu tot ce au avut la indemana. Iar fara ei, Days of Confusion nu ar fi fost ce este astazi. Pentru acest album am facut un turneu de promovare, cu 12 concerte. Ca sa iti spun sincer, din punt de vedere financiar, am iesit pe minus. Dar ne-am asumat asta de la inceput! A trebuit sa facem turneul acesta, lumea trebuie sa ne vada! Ca sa se intample lucruri, trebuie sa faci lucruri.

In rest, din puntul meu de vedere a fost perfect! Au venit oameni la concerte, au fost fani care stiau pentru ce vin, care stiau versurile, s-au bucurat si au cantat alaturi de noi. Ne-a ajutat sa ne legam mai bine. Este foarte important. Fiind membri a mai multor trupe si locuind in diferite orase, nu petrecem foarte mult timp impreuna.

Dar da, nu pot sa spun ca sunt fericit cu ceea ce se intampla in underground. Sunt trupe din afara, care au zeci, sute de mii de fani, care canta prin lume doar pe transport, cazare si masa.

In Romania, sa canti la festivaluri sau ca si “opening-act”, este extrem de greu, cred ca ai inteles.

A: Da! Uite, am aflat de la alti artisti ca doua dintre cele mai mari piedici ale muzicii underground sunt faptul ca in Romania nu se poate canta live la TV si ca se organizeaza concerte cu intrare gratuita. Astfel, fanii nu isi mai doresc sa plateasca ca sa revada o trupa. Voi cum va impacati cu aceste probleme?

C: Pai cum sa ne impacam? Ne inpacam si noi cum putem si facem compromisuri cat de putine putem. Recunosc, cu Days of Confusion, am fost de doua ori la emisiunea “Razvan si Dani” cu doua single-uri, “Dharkata” si “Eternal Summer”. Nu se poate canta live si e si de inteles, oarecum. La cum se desfasoara aceste emisiuni, in direct, un set-up pentru o trupa live este greu de montat. Dureaza undeva la 10-15 minute, trebuie facute probe de sunet, etc. In genul acesta de emisiuni, trebuie sa te urci pe scena in timpul pauzei publicitare, sa te montezi, sa canti si sa te si dai jos aproape instant. Mai sunt emisiuni precum “Starea Natiei”, preinregistrate, unde poti sa  canti live. Ulterior, am facut niste variante acustice a melodiilor si asa este mult mai usor sa cantam live la TV.

Legat de treaba cu concertele gratis, intradevar, este o mare problema! Daca omului ii dai ceva gratis iar apoi il pui sa plateasca pentru acelasi lucru, incepe sa strambe din nas. “De ce sa vad Vita de Vie la club si sa dau 40 de lei cand ii pot vedea gratis in piata?” Nu ii condamn, se poate foarte bine sa nu ai bani, si mie mi se intampla sa nu am bani! Noi incercam sa ne stabilim concertele astfel incat sa nu avem un concert gratis, in aceeasi perioada in care avem unul cu bilet in acelasi oras. Si ne-am gandit ca poate nu ar mai trebui sa acceptam sa cantam la concerte cu intrare libera pentru ca invatam publicul astfel. Dar pe de o alta parte, ca sa fiu sincer cu tine, noi din asta traim! Nu este usor nici pentru Vita sa traiasca doar din muzica. Nu ma plang, dar viata asta de muzicant, nu e o chestie lineara, nu este ca un job, unde te duci de luni pana joi si stii ca la sfarsitul lunii ai un salariu. Se intampla sa avem luni in care nu avem niciun concert, se intampla sa avem luni in care avem multe concerte. Este o chestie total imprevizibila si cei mai multi bani pe care ii castigam sunt din concerte din piata publica, zilele orasului, etc. Si totusi cred ca este uman, firesc, sa accepti sa canti si sa fii platit, pentru ca asta iti e meseria.

A: Eu am vazut ca sustineti si trupele noi formate! Ati oferit sansa unor trupe tinere precum “Pinholes” sau “The Kryptonite Sparks” sa deschida concertele voastre. Ba chiar, The Kryptonite Sparks este una dintre trupele pe care voi le-ati ajutat destul de mult.

C: Da, chiar au crescut foarte mult si sunt mandru de ei! Sunt niste baieti foarte buni!

A: Da, si am vazut ca dati o sansa trupelor tinere. Am vazut ca ati fost si la Sibiu Guitar Meeting, tot pentru a sustine generatia tanara sa se apuce de muzica.

C: Da, e clar! Noi suntem pasionati de muzica si ne place foarte mult ceea ce facem! Nevoia asta de a-i ajuta pe cei care impartasesc aceleasi pasiuni cu noi este una naturala si fireasca. Noi nu luam cu noi trupe care sa cante in deschidere in concertele din cluburi.  Noi in fiecare oras in care suntem, primim mesaje pe Facebook sau un telefon de la trupe tinere, care ne intreaba daca ar putea sa cante in deschiderea noastra si raspunsul este automat si invariabil “da!”

A: Super! Deci crezi ca mai exista o sansa pentru rock in Romania…

C: Pai sunt trupe foarte bune in Romania! Scot albume foarte bune si sunt din ce in ce mai multi artisti pe zona asta de rock! Sunt oameni extrem de talentati!

A: Si uite, as vrea cu ocazia asta sa imi recomanzi doua trupe din underground-ul romanesc pe care le vezi mari, undeva in viitor.

C: Pai uite, “RoadKillSoda” au scos un album acum. Au lucrat la noi in studio, este un album pe stilul lor, foarte bun!

Mai este o trupa, “Dignity Complex”, din Brasov. Ei canta un gen pe care eu nu il gust neaparat, dar este un produs foarte bun si baietii canta foarte bine live. Nu stiu daca e un lucru bun sau rau, dar se aliniaza cu trupele mari, de gen, de afara!

A: Super! Multumesc frumos!

C: Mersi si eu!

26637837_1753508741361292_104515452_n

Advertisements

Ce am mai ascultat in Octombrie?

7fRMXOU1

Am vazut ca v-au placut articolele in care va prezint ce am mai ascultat eu in luna ce tocmai a trecut si am decis sa continui cu un nou articol!

In luna Octombrie, am fost foarte dezamagit si frustrat de faptul ca am ratat concertul lui Sting de la Cluj. Nu, nu pot sa-mi explic…!! Si tocmai ca sa-mi fac in ciuda, am ascultat pe repeat “Petrol Head”, un single pe care l-a lansat Sting, nu de mult!

E diferit fata de ce a facut el pana acum si e un gen nou cu care Sting se imbina perfect! Va las sa ascultati chiar aici o varianta live:

Cine ma cunoaste, stie ca am o slabiciune pentru Red Hot Chili Peppers! Iar in Octombrie am fost iarasi insotit de sunetul inconfundabil a chitarei lui Frusciante (caci acolo s-a format dragostea pentru muzica in general). Insa astazi o sa vorbesc despre chitara lui Klinghoffer care apare pe noul disc semnat de RHCP, “The Getaway”! Ca si in cazul lui Sting, baietii de la RHCP au abordat un stil nou, mai calm si asta se datoreaza atat noului chitarist, cat si noului producator si inginer de sunet, “Danger Mouse”. Iar pentru astazi, iti recomand de pe noul disc, “Goodbye Angels”:

Si pentru ca am promis, una dintre melodii va fi in limba romana. Sau macar un vers. Ma rog, cu siguranta va fi de la un artist roman! Si ultima melodie pe care v-o propun in aceasta luna, este “Who you are” de la Mihail. Da, e destul de ciudat sa vorbesc eu despre muzica romaneasca comerciala, insa, Mihail chiar e o salvare. Si o sa spuneti ca “nu are cum, Mihail e moldovean”. Hai sa trecem peste asta, ca doar frati suntem! Astfel, Mihail si a lui “Who You Are” sa fie:

Astea au fost melodiile pe care le-am ascultat in luna Octombrie! In castile tale ce s-a auzit? Lasa-mi la comentarii si astfel ne putem largii “campurile muzicale” 😀

Ce am mai ascultat in Septembrie?

alice-merton-1607-100-_v-img__16__9__xl_-d31c35f8186ebeb80b0cd843a7c267a0e0c81647

Vreau sa scriu la fiecare inceput de luna cate un articol despre muzica pe care am descoperit-o sau ascultat-o in luna ce tocmai s-a incheiat. Si nu planuiam neaparat ca Septembrie sa fie prima luna dar simt nevoia sa va povestesc despre melodiile pe care le-am ascultat pe repeat luna asta.

Si incepem frumos cu Subcarpati, trupa care mi-a influentat si mi-a schimbat vara. Ultima melodie pe care au lansat-o, sau mai bine spus “single” se numeste ” ’84-’85”. Insotita de un videoclip superb, reuseste sa creeze o atmosfera frumoasa, calda.

Ce-mi place cel mai mult este chitara, ciupita tot de un Musat, al carui sunet te poarta intr-o mare de emotie. Si chiar te simti ca pe o barca ce pluteste pe mare.. Nu, nu? Ma rog, e si despre amintirile pe care le trezeste in tine. Eu asa simt.

 

La fel de bine, in drumul meu prin Germania de anul asta, am descoperit-o la radio pe Alice Merton cu noua ei melodie (si practic cea mai cunoscuta) “No Roots”. A fost una din melodiile de care m-am indragostit pe loc. Am auzit intro-ul de bass ce m-a dus cu gandul la “Seven Nation Army” si apoi chitara electrica destul de dura care intra agresiv cu o cvinta si isi face loc frumos in tot peisajul.

Iar Alice, ca imi permit sa vorbesc despre ea in felul asta, e doar la inceput! Planuieste cateva concerte prin Europa la anul si sper din tot sufletul sa o vad live!

Chiar acum, cand scriu eu articolul, Alice are 25.835.287 de vizionari. Cand am descoperit-o eu nu avea 1 milion.. Astept sa vad cu cat va creste dupa articolul acesta!

 

Ultima melodie despre care o sa vorbesc, mi-a marcat tot anul si nu puteam sa nu o las aici. E vorba despre un cover al melodiei “Life on Mars” de la David Bowie, interpretata de Trey Songz. Pe omul asta eu nu il stiam pana sa vad episodul 6 din “Vinyl”, serialul in al carei coloana sonora a fost inclus si acest cover excelent!

Bine, eu am comparat melodia si cu un eveniment destul de greu din viata mea, asadar, mereu cand o ascult imi aduc aminte de perioada aia. La fel de mult, recomand si serialul!

 

Cam astea au fost primele mele recomandari muzicale! Spune-mi in comentarii ce melodii te-au inspirat pe tine in luna Septembrie! De asemenea, nu uita sa ma urmaresti pe instagram pentru ultimele noutati in materie de muzica!

Pana data viitoare, rock on!!

Red Hot Chili Peppers au lansat videoclipul piesei “Goodbye Angels”

In dupamiaza aceasta, americanii de la Red Hot Chili Peppers au lansat clipul piesei “Goodbye Angels”.

La o prima vizionare ma declar dezamagit. In mare parte, videoclipurile lansate pentru melodiile-single de pe “The Getaway” sunt destul de slabute din punctul meu de vedere, cu un buget restrans.

De altfel, am vazut ca s-au axat foarte mult pe concerte si pe turneul pe care il desfasoara in prezent.

Ca sa va mai spun de clip, pe langa povestea unei fete care incearca tot felul de “aventuri”, se mai regasesc si inregistrari de la concertele recente pe care Red Hot Chili Peppers le-au sustinut prin Europa.

Ma rog, ca sa inchei, eu cred ca melodia “Goodbye Angels” merita un clip mai bun! Dar o sa va las pe voi sa vedeti despre ce vorbesc 😉

 

Am ascultat: Sting – 57th & 9th

Vreau să vă povestesc despre albumele pe care le ascult, așa că de astăzi încep seria de articole “Am ascultat”!

Și încep cu unul din preferații mei, domnul Sting. Pentru cine nu îl cunoaște,  Sting este un muzician englez, care a doborât de-a lungul timpului câteva recorduri, și a câștigat numeroase premii. Cariera și-a început-o prin ’70, când a înființat trupa The Police. Hai că sigur știți și voi “Message in a bottle”, “Every breath you take”, “Roxane” sau “Every little thing she does is magic”.

Sting și-a început apoi cariera solo și a lansat câteva albume de studio. Ultimul dintre ele se numește “57th & 9th”. A apărut de ceva timp, iar eu am vrut neapărat să îl ascult, așa că here we are:

În mare parte, Sting și-a păstrat ritmul și genul. Mereu însă,  încearcă să aducă un suflu nou sound-ului și încearcă să aducă în aceaşi bucată muzicală, mai multe genuri muzicale. Sunt celebre combinațiile lui de reggae cu rock, cu blues sau jazz. Ori toate patru. Și deși el este trecut în majoritatea enciclopediilor muzicale ca fiind bassist, în concertul din Berlin cântă la aproape 5 instrumente, fiecare cu modul său de articulare și total diferite.

Dar de data asta, Sting sună mult mai rock. Sună mai rock decât a fost cu The Police, și dă în rock american. Simți mirosul de benzină arsă pe care îl lasă în urmă un Mustang, căldura Californiei și mirosul de ploaie din New York. Poate chiar faptul că a înregistrat albumul acolo, l-a inspirat. Cel puțin pentru titlu, pentru că “57th & 9th”este o intersecție din New York prin care Sting trecea de fiecare dată când mergea la studio.

Melodia pe care a ales-o Sting ca și single, se numește “I can’t stop thinking about you”. Cu un riff foarte antrenant,  reușește sa ducă cu gândul la melodiile lansate în perioada cu “The Police” insa membrii noi ai band-ului își fac simțită prezența.

În mare parte, cel mai nou material discografic lansat de Sting, este unul dintre cele mai bune din perioada sa solo, însă se bate cap în cap cu albumele de studio lansate cu trupa care l-a consacrat.

Sting va fi mereu un artist complet și va reuși mereu să aducă ceva nou în muzica lui. Nu am avut emoții legat de albumul acesta. Am avut și am încredere că Sting face treabă bună!

Am participat la Sibiu Guitar Meeting

E vineri, ora 16. Fac ultimele cumparaturi, imi strang prietenii si plec spre Sibiu. Acolo se intampla unul dintre cele mai frumoase evenimente si anume Sibiu Guitar Meeting. Deja la a doua editie, acest eveniment reuseste sa stranga intr-o singura zi, sute de chitaristi amatori sau profesionisti, mai tineri sau mai putin tineri, care sa aduca un tribut marilor artisti, prin interpretarea unora dintre cele mai mari cantece din toate timpurile, simultan. Asadar, anul acesta ne-am reunit la Sibiu, 327 de chtaristi (cu 112 mai multi fata de prima editie).

Cum evenimentul se intindea pe 2 zile, am planuit sa plecam de vineri. Din motive tehnice insa, am ratat prima zi a evenimentului in care puteam fi spectator la diferite concerte. Cel la care mi-as fi dorit cel mai mult sa particip, fiind cel sustinut de A.G. Weinberger.

Am ajuns pe la ora 22:30 la “Camping Ananas”. La aproximtiv 15 km de Sibiu, exista acest camping foarte dragut, destul de populat pentru acest timp al anului, si in care trebuie sa mentionez ca eram singurii romani. Chiar si patronul era neamt. Ne-a intrebat de unde venim, si cand i-am spus ca din Bucuresti, ne-a rugat sa ne montam cortul in liniste…

Pe la 23:00, am terminat cu cortul si am plecat in Sibiu. Am ajuns in Piata Mica, unde deja se terminasera de foarte mult timp activitatile, si am trecut in Piata Mare ca sa cautam ceva de mancare (hah, rima). Destul de multa lume pentru ora aceasta, insa trebuie sa mentionez ca mai avea loc simultan si un “festival al berii”, care fix acum se inchidea. Am intrat in cele din urma la fast-food-ul – restaurant Super Mamma (pentru ca nu era doar un fast-food, dar nici un restaurant), si am mancat o bine meritata shaorma. Extrem de mare. Cam dubla decat aia de la Dristor, si la doar 11 lei!

N-am vazut multe chestii seara, asa ca ne-am grabit spre camping. A doua zi am reusit sa vedem cu adevarat locul in care ne pusesem cortul. Undeva intre munti, langa o mica cetate, si departe de locuintele oamenilor. Am strans cortul, am plecat in Sibiu ca sa vedem ce mai era de vazut si ca sa imi fac inregistrarea la “Sibiu Guitar Meeting”.

Ajuns in Piata Mica, am observat ca teritoriul destinat evenimentului era deja deschis. Mi-am facut inregistrarea, mi-am primit kit-ul de chitarist care continea o superba curea de chitara si alte chestioare, si am inceput sa ma dau in spectacol. Am vazut pe cineva ca incerca sa cante la o chitara Squire alba! I-am cerut sa-mi dea voie sa o “gadil” si eu putin, si m-a lasat. S-a pus in fata mea, pe o bancuta si mi-a ascultat “Johnny B. Good-ul ” si diverse lick-uri de blues care mi-au venit la mana. Nu stiu sigur atmosfera creata pentru ca ma pierd in transa sunetului cand cant, dar din ce mi s-a povestit, se stransese ceva lume in zona. Am incercat si tobele dar pot sa spun ca nu mi-a placut ce am auzit…

Usor-usor, am inceput sa ne stragem 327 in zona. Am pictat o chitara din polistiren, ai mei prieteni au facut “string-art”, si pe la ora 15 deja incepeam sa ne montam amplificatoarele (astia care eram cu electricele). Am baut un Green Apple la Mustache Caffe, si m-am intors in piata.

In jur de ora 18 am inceput. Timp de o ora si 30 de minute am cantat la unison 11 melodii, printre care “Praf de stele”, “Satisfaction” sau “Have you ever seen the rain”. Au urcat pe scena Cristi Hrubaru de la Rock FM, aproape toata trupa Antract, A.G.Weinberger si Stefan Boldijar de la Semnal M, iar la sfarsit, pentru ca am cazut cu totii de accord ca a fost prea putin o ora si 30 de minute, am cantat la bis – “Vinovatii fara Vina”. A fost o atmosfera incendiara, de care ne-am bucurat cu totii!

Ideea acestui proiect este una care imi aduce aminte de ceva. Stiind ce s-a intamplat la Sibiu weekend-ul acesta, nu ai cum sa nu te gandesti la “Cenaclul Flacara”. Din punctul meu de vedere, evenimentele acestea sunt o parte din ceea ce au vrut sa faca membrii Cenaclului acum multi ani. Educarea tineretului din punct de vedere cultural, in mod artistic, prin instruirea lor in lumea muzicii, este exact premiza de la care a pornit si “Cenaclul Flacara”. Nu intru mai mult in comparatii pentru ca tot ce stiu, stiu din documentare sau povestiri, din pacate. Insa tin sa multumesc organizatorilor, si sa ii felicit pentru ceea ce fac. Faptul ca deschizi copiilor orizonturi spre o lume muzicala mai putin uzuala si mai greu de inteles, si le arati frumusetea si esenta muzicii prin unirea lor in astfel de evenimente, asta ne va salva pe noi, generatiile viitoare, de o societate stricata. Prin unirea pentru frumos, putem ajunge departe. Putem fi o societate care sa iubeasca si sa vada frumusetea lumii, prin astfel de evenimente. Ca sa nu mai spun de cat de importanta este pentru fiecare in parte studierea muzicii, ajutand la dezvoltarea creierului, si asa mai departe… Felicitari si voluntarilor, care din grija pentru participanti au crezut ca mi-am pierdut diploma si au dus-o la scena, urmand ca numele meu sa se auda in tot Sibiul, si nu in ultimul rand, autoritatilor.

Tot concertul este live atat pe pagina mea, adica aici, cat si pe pagina “Pune mana pe chitara” de pe Facebook.

Daca v-a placut acest articol ii puteti da un share ca sa il citeasca si altii, iar daca vreti sa fiti primii care primesc articolele scrise de mine, apasati butonul de “like” de aici. Multumesc! 🙂

sursa: tribuna.ro

sursa: tribuna.ro

WordPress.com.

Up ↑