#Webstock2018 sau cum e sa fii nominalizat la cel mai important eveniment dedicat mediului online din Romania

Imi aduc aminte si acum momentul in care mi-am deschis blogul asta. Simteam o nevoie sa las cateva ganduri pe o foaie. Si foaia pana la urma a fost online. Si asa am inceput sa scriu pe blog. Iar articolele pe care le-am scris atunci, au ajuns intr-un loc in care nu mai are nimeni acces vreodata. Cel putin asa sper.

Oricum, ce vreau eu sa spun, este ca acum 10 ani deja aveam niste poezii scrise si publicate prin niste carti (si aici trebuie sa multumesc scolii din Buftea). Si tot acum 10 ani aparea si #Webstock. Aceasta nebunie a mediului online. Iar 10 ani mai tarziu aveam sa fiu nominalizat la o categorie.

La Webstock am fost prima data acum un an. Aveam deja cateva articole bune la activ (din punctul meu de vedere), si stiam vreo 3 oameni. Din cateva sute, cate sunt acolo. De fapt ii stiam pe majoritatea caci erau oamenii de la care eu ma inspiram, dar nu puteam eu sa vorbesc cu ei, eram prea mic, rankul prea jos, astea..

Cert este ca nu prea am vorbit in ziua aia. Si nici la gala nu am stat pentru ca nu stiam ce se intampla acolo. Aflasem doar ca se premiaza chestiile misto din online. Eu doar eram in online, dar cu siguranta nu misto.

Si mi-am propus cumva ca la un moment dat sa fiu si eu nominalizat la Webstock. Peste vreo 10 ani, asa, nu stiu… Si m-am apucat sa ma gandesc la proiecte. Pe unele le-am inceput aici pe blog si nu le-am terminat (dar apropo de asta, o sa vina unele curand) si cumva imi pierdeam speranta pe zi ce trece.

La un moment dat, am inceput sa ma gandesc la un podcast cu Mihnea. Si i-am propus si a acceptat. Acum, daca il intrebi, o sa iti spuna ca el a venit cu ideea. Si am inceput sa inregistram. Orice, oricand. O faceam cu cea mai proasta calitate, nu conta. O faceam pentru ca aveam ceva de spus. Ca acum 10 ani cand scriam pe foi si bloguri obscure. Si usor-usor, am trecut si la o varianta video. Si am inceput sa facem si live-uri pe facebook. Si am tot crescut! De la 3 ascultatori (eu, Mihnea si mama), acum avem vreo 500 doar pe facebook. Nu mai zic de cei care doar asculta, audio. Iar pe YouTube e jale ca nu intra nimeni acolo. Avem cate 5 vizualizari la majoritatea :))))

Dar sunt cateva sute de oameni care urmaresc ce facem noi. Si sunt cateva zeci care ne scriu si ne intreaba chestii. Iar asta pentru noi e formidabil. Am avut pana acum niste invitati geniali si o sa spun doar despre Andreea, Marius si Pandutzu. Sunt oameni care au crezut in ce facem noi si fara de care nu am fi fost aici. Si am vorbit deja cu alti oameni care noua ne-au schimbat viata si vrem sa ii aducem la DOPcast!

Si ca sa ne intoarcem la subiect, aflam intr-o seara ca am fost nominalizati la Webstock. Voi intelegeti ce inseamna asta pentru noi? Adica “DOPcast cu Mihnea si Andrei” a fost ales unul dintre cele mai bune podcasturi din Romania. Nu o sa va tin in suspans, n-am castigat nimic dar suntem in TOP 9 (probabil si pentru ca au fost doar 9 podcasturi inscrise)!

43185340_2090212867690876_5889808486887325696_n

Iar la Webstock 2018, desi stiam ca nu o sa castigam nimic, am venit cat de frumosi am putut noi (deh, atat s-a putut). Si ne-am simtit excelent. Si acum, pe aceasta cale vreau sa le multumesc organizatorilor si sa ii felicit pe castigatori! Nu se termina articolul aici, dar uit!

43712407_1915367098498659_3701363658475962368_n
sursa: pagina de facebook Webstock

Un maaaare multumesc si lui Vlad Voiculescu, unul dintre acei oameni la care ma gandesc “ce ar fi facut daca ar fi fost in locul meu”, in momentele mele critice, lui Cabral pentru un speech care ne-a trezit putin la realitate, Deliei care a cantat atat de misto, lui Cata ca a venit cu noi si nu in ultimul rand, doamnei de la inghetata care te serveste la orice eveniment cu oricata inghetata vrei tu pentru ca nu pare sa se termine vreodata. Si o cupa de inghetata e ditamai bila! Si nu e orice apa inghetata, frate, e geniala!!

43458436_1915446068490762_7708756621693812736_n
sursa: pagina de facebook Webstock

Iar de mancare s-au ocupat cei de la McDonalds. Mi-au zis “Andrei, poti comanda orice vrei tu. Trebuie doar sa pui la story si noi iti aducem!” Si am pus. Si mi-au adus. Chiar mai mult decat atat, mi-au dat si o placinta in plus, pe care am dat-o si eu mai departe. Si au fost si extrem de draguti, mi-au urat pofta buna si mi-au trimis si niste filmulete cu mancarea mea in timp ce se pregatea! Geniali oamenii, multumesc!

43539706_184114945836994_5436985781312815104_n

Da, si n-am castigat. Dar am fost pe ecran! Si oamenii chiar ne-au jurizat. Chiar ne-au comparat cu Katai de exemplu. Oameni pe care noi ii urmarim si ne uitam la ei ca la niste legende!

De Absolut Vodka editia aia limitata, de aia imi pare rau, dar data viitoare urcam pe scena si va dam la toti! Si cu asta inchei!

43490616_1916700038365365_7453078747571290112_n
sursa: pagina de facebook Webstock

Nu poti sa-mi donezi, insa un share si un follow pe instagram la @acel.andrei ar insemna mult pentru mine! Ne vedem data viitoare! 🙂

Advertisements

Am fost in Grecia! 5 lucruri pe care trebuie sa le stii inainte de a ajunge acolo!

Nu e prima data cand ajung in Grecia. Si nu e nici prima data cand scriu despre asta. Insa niciodata nu v-am recomandat 5 lucruri pe care sa le luati in considerare. In total am fost de 4 ori si nu m-am simtit bine de fiecare data. Iar pentru ca vreau ca voi sa aveti o experienta buna, ma simt dator sa va ofer niste sfaturi!

  1. Nu toate statiunile sunt bune de plaja!

Nu stiu care e probabilitatea sa fi mers pana acum in Grecia, insa daca ai facut-o, e foarte probabil sa fi ajuns in Paralia Katerini. Adica ce vreau eu sa spun, e ca atat de multi romani ajung acolo anual, incat pare deja o statiune romaneasca. Meniurile sunt in romana, reclamele, afisele, tot! Angajatii vorbesc romaneste si poti gasi si mici. Si oricat de draguta si misto e statiunea, la un moment dat m-am plictisit si am vrut altceva. O statiune unde sa dau doar de greci si sa mananc doar gyros.

Si am mers intr-o statiune in Halkidiki. Din pacate, nu a fost cea mai buna experienta. Pe plaja si in apa erau doar pietre si era destul de greu sa innoti sau pur si simplu sa stai la soare. Atunci am aflat ca desi multe statiuni au deschidere la mare, nu toate sunt bune pentru plaja. In Paralia, de exemplu, apa iti ajunge pana la brau si dupa 20 de metri in larg! Si e doar nisip! Adica e statiunea perfecta din punctul asta de vedere.

Ce puteti face? Puteti sa cautati recenzii pe Trip Advisor sau pe tot felul de forumuri/bloguri de traveling!

2. Mancarea e destul de ieftina!

Adica na, un Gyros e 2-3 euro, cu tot cu un pahar de Cola. Si la 5 euro ai majoritatea portiilor. Si am mancat o ceafa de porc cu cartofi prajiti si salata de varza, cum n-am mai mancat pana acum. O portie de fructe de mare costa intre 8 si 12 euro, dar pentru asta recomand magazinele de langa, nu restaurantele pentru ca le gasiti mai ieftine. In Paralia exista si un LIDL si preturile seamana cu cele de la noi.

3. Sper sa nu-ti fie frica de meduze sau pesti…

Adica nu sunt asa multe si oricum nu fac rau. Sunt doar scarboase. Iar meduzele, nu sunt din acelea care te pisca, sau “curenteaza” cum zicem noi, dar sunt gelatinoase si crede-ma, nu vrei sa le atingi prin apa. La fel e si cu algele, dar toate astea fac parte din frumusetea marii. Si pana la urma, noi le invadam teritoriul, nu ei!

Ce poti face? Daca stii ca esti alergic, ia-ti medicamentele, insa nu foarte multe. Doar cele absolut necesare pentru ca sunt doctori specializati peste tot prin statiune!

42723528_2227431814146737_5738781553970905088_n

4. Cola si bautura e destul de scumpa!

Nu te gandi ca dai 10 euro pe o doza! Dar 2 pe o sticla de 1 litru, da. Si nu e chiar atat de scumpa, dar e mai mult decat la noi, unde e la jumatate de pret. Iar o sticla de Ammaretto, daca aici e vreo 21 de lei, la ei era in jur de 11-12 euro.

Ce poti sa faci? Mmmnu stiu exact. Ai putea sa iti cumperi de aici daca mergi cu masina. Daca nu, e mai complicat prin autocar, prin avion si mai si. Chiar si asa, Ouzo e ieftin! Poti sa bei greceste cu vreo 3-5 euro sticla 🙂

5. Poti negocia!

La greci e diferit. Poti negocia orice! Ma rog, aproape orice. Daca e 50 de euro camera de hotel, aia e! N-o poti negocia pe aia! Insa la haine, e chiar indicat! Si de ce zic asta? Cei mai multi isi pun preturi mari ca sa aiba de unde scadea in caz ca o cere clientul. Si daca o cer 5, castiga de la ceilalti 15 carora le e rusine sa negocieze!

Cam asta a fost! Tu ai fost prin Grecia? Povesteste-mi cum a fost, chiar aici, in comentarii! Nu poti sa-mi donezi, insa un share si un follow pe instagram la @acel.andrei ar insemna mult pentru mine! Ne vedem data viitoare! 🙂

42489153_2077785832266913_1419577976562909184_n

“In conversatie” cu Cezar Popescu

E foarte frumos unde te poate duce un simplu proiect primit in facultate. Cine a facut scoala cu mine, stie ca eu duc proiectele la un alt nivel si ca ma implic 100% in ele. Asta pentru ca imi place sa imbin utilul cu placutul si oricat de grea sau nesuferita ar fi materia, incerc sa o redefinesc.

Articolul acesta a venit in urma unui proiect pe care l-am primit la seminarul de Radio. A trebuit sa ne alegem fiecare cate un subiect si sa realizam o emisiune pe acea tema. Muzica fiind primul meu hobby si pasiunea suprema, a fost singurul lucru pe care il avem in minte in acel moment. Si pentru ca toti avem aceasta pasiune comuna, asa a ramas!

“Muzica underground” este clar prezenta in Romania, iar una dintre trupele ce au reusit sa supravietuiasca in timp este “Vita de Vie”. Am stiut clar pe cine vreau sa am in proiectul meu si am tintit! Cezar Popescu, pentru cine nu stie, este chitaristul trupelor “Vita de vie”, “Days of Confusion”, “Domination” si ocazional mai face parte si din alte proiecte muzicale.

L-am contactat si mi-a raspuns imediat. Ne-am intalnit, am vorbit si ne-am imprietenit!

Va las mai jos “In conversatie” cu Cezar Popescu:

Andrei: Salut, Cezar! Imi pare foarte bine ca ai acceptat invitatia noastra

Cezar: Salut, mersi de invitatie!

A: As vrea sa vorbim despre muzica underground! Stiu ca tu canti in mai multe trupe, cateva dintre ele fiind trupe tribut, cum e pe piata din Romania? E greu sa faci rock? Sa canti muzica in underground?

Cezar: Daca ai sti cat de des primim noi intrebarea asta si cat de actuala si prezenta este intrebarea asta.. Eu cant cu Vita de Vie de 17 ani si am avut prilejul de a intra in trupa destul de tanar, ma apucasem de muzica de vreo 5 ani. Nu a trebuit sa ma lupt si sa dau din coate ca sa intru in breasla asta, am intrat direct in mainstream. Si a fost greu pentru ca a trebuit sa sar direct la un nivel profesionist, sa umplu niste goluri dintr-o data. Iar colegii mei m-au ajutat foarte mult, sustinandu-ma, si au ramas prietenii si familia mea.

Legat de intrebarea ta, am putea discuta despre asta la nesfarsit! Eu mai activez in acest moment in 2 trupe, “Days of Confusion” si “Domination”. Days of Confusion exista de 6 ani, iar cu Domination, fiind o trupa tribut Pantera, nu activam foarte mult, avem in jur de 10 concerte pe an si nici nu cred ca avem nevoie de mai mult pentru ca o trupa tribut, din partea mea, in Romania, nu poate sa cante decat in anumite festivaluri de gen sau sa isi faca singura concertele prin cluburi.

Termenul acesta de “underground” are mai multe valente. Unele trupe au o onoare si isi doresc sa ramana acolo. Noi facem parte din undergorund, nu pentru ca nu ne-am dori sa facem parte din maintsream, doar ca abordarea stilistica pe care o avem este extrem de nisata, in sensul ca noi cantam un soi de progressive-modern-metal cu ceva influente de djent si grunge, si genul acesta nu este foarte gustat nici la nivel mondial. Sunt trupe cunoscute, dar la un nivel de “underground-mondial” daca vrei sa ii spunem asa, precum “Animals As Leaders”. Noi ne-am dori sa fim in mainstream doar ca facem o muzica putin mai complicata, mai complexa. Si nu ca ar fi asta o vanitate a noastra, nu ne credem niste matematicieni intelectuali sau ceva, dar asta ne iese. Mie asa imi vine, natural, sa compun.

Apropo de asta, o sa fiu foarte sincer, pentru ca asta iti doresti si tu probabil.

A: Da, normal

C: Am lansat in martie primul nostru album. Se cheama “Yin & Out”, este un album conceptual cu 14 piese care contine si un board game tematic. Am muncit foarte mult pentru acest album si am avut in jurul nostru niste oameni care ne-au ajutat neconditionat si cu tot ce au avut la indemana. Iar fara ei, Days of Confusion nu ar fi fost ce este astazi. Pentru acest album am facut un turneu de promovare, cu 12 concerte. Ca sa iti spun sincer, din punt de vedere financiar, am iesit pe minus. Dar ne-am asumat asta de la inceput! A trebuit sa facem turneul acesta, lumea trebuie sa ne vada! Ca sa se intample lucruri, trebuie sa faci lucruri.

In rest, din puntul meu de vedere a fost perfect! Au venit oameni la concerte, au fost fani care stiau pentru ce vin, care stiau versurile, s-au bucurat si au cantat alaturi de noi. Ne-a ajutat sa ne legam mai bine. Este foarte important. Fiind membri a mai multor trupe si locuind in diferite orase, nu petrecem foarte mult timp impreuna.

Dar da, nu pot sa spun ca sunt fericit cu ceea ce se intampla in underground. Sunt trupe din afara, care au zeci, sute de mii de fani, care canta prin lume doar pe transport, cazare si masa.

In Romania, sa canti la festivaluri sau ca si “opening-act”, este extrem de greu, cred ca ai inteles.

A: Da! Uite, am aflat de la alti artisti ca doua dintre cele mai mari piedici ale muzicii underground sunt faptul ca in Romania nu se poate canta live la TV si ca se organizeaza concerte cu intrare gratuita. Astfel, fanii nu isi mai doresc sa plateasca ca sa revada o trupa. Voi cum va impacati cu aceste probleme?

C: Pai cum sa ne impacam? Ne inpacam si noi cum putem si facem compromisuri cat de putine putem. Recunosc, cu Days of Confusion, am fost de doua ori la emisiunea “Razvan si Dani” cu doua single-uri, “Dharkata” si “Eternal Summer”. Nu se poate canta live si e si de inteles, oarecum. La cum se desfasoara aceste emisiuni, in direct, un set-up pentru o trupa live este greu de montat. Dureaza undeva la 10-15 minute, trebuie facute probe de sunet, etc. In genul acesta de emisiuni, trebuie sa te urci pe scena in timpul pauzei publicitare, sa te montezi, sa canti si sa te si dai jos aproape instant. Mai sunt emisiuni precum “Starea Natiei”, preinregistrate, unde poti sa  canti live. Ulterior, am facut niste variante acustice a melodiilor si asa este mult mai usor sa cantam live la TV.

Legat de treaba cu concertele gratis, intradevar, este o mare problema! Daca omului ii dai ceva gratis iar apoi il pui sa plateasca pentru acelasi lucru, incepe sa strambe din nas. “De ce sa vad Vita de Vie la club si sa dau 40 de lei cand ii pot vedea gratis in piata?” Nu ii condamn, se poate foarte bine sa nu ai bani, si mie mi se intampla sa nu am bani! Noi incercam sa ne stabilim concertele astfel incat sa nu avem un concert gratis, in aceeasi perioada in care avem unul cu bilet in acelasi oras. Si ne-am gandit ca poate nu ar mai trebui sa acceptam sa cantam la concerte cu intrare libera pentru ca invatam publicul astfel. Dar pe de o alta parte, ca sa fiu sincer cu tine, noi din asta traim! Nu este usor nici pentru Vita sa traiasca doar din muzica. Nu ma plang, dar viata asta de muzicant, nu e o chestie lineara, nu este ca un job, unde te duci de luni pana joi si stii ca la sfarsitul lunii ai un salariu. Se intampla sa avem luni in care nu avem niciun concert, se intampla sa avem luni in care avem multe concerte. Este o chestie total imprevizibila si cei mai multi bani pe care ii castigam sunt din concerte din piata publica, zilele orasului, etc. Si totusi cred ca este uman, firesc, sa accepti sa canti si sa fii platit, pentru ca asta iti e meseria.

A: Eu am vazut ca sustineti si trupele noi formate! Ati oferit sansa unor trupe tinere precum “Pinholes” sau “The Kryptonite Sparks” sa deschida concertele voastre. Ba chiar, The Kryptonite Sparks este una dintre trupele pe care voi le-ati ajutat destul de mult.

C: Da, chiar au crescut foarte mult si sunt mandru de ei! Sunt niste baieti foarte buni!

A: Da, si am vazut ca dati o sansa trupelor tinere. Am vazut ca ati fost si la Sibiu Guitar Meeting, tot pentru a sustine generatia tanara sa se apuce de muzica.

C: Da, e clar! Noi suntem pasionati de muzica si ne place foarte mult ceea ce facem! Nevoia asta de a-i ajuta pe cei care impartasesc aceleasi pasiuni cu noi este una naturala si fireasca. Noi nu luam cu noi trupe care sa cante in deschidere in concertele din cluburi.  Noi in fiecare oras in care suntem, primim mesaje pe Facebook sau un telefon de la trupe tinere, care ne intreaba daca ar putea sa cante in deschiderea noastra si raspunsul este automat si invariabil “da!”

A: Super! Deci crezi ca mai exista o sansa pentru rock in Romania…

C: Pai sunt trupe foarte bune in Romania! Scot albume foarte bune si sunt din ce in ce mai multi artisti pe zona asta de rock! Sunt oameni extrem de talentati!

A: Si uite, as vrea cu ocazia asta sa imi recomanzi doua trupe din underground-ul romanesc pe care le vezi mari, undeva in viitor.

C: Pai uite, “RoadKillSoda” au scos un album acum. Au lucrat la noi in studio, este un album pe stilul lor, foarte bun!

Mai este o trupa, “Dignity Complex”, din Brasov. Ei canta un gen pe care eu nu il gust neaparat, dar este un produs foarte bun si baietii canta foarte bine live. Nu stiu daca e un lucru bun sau rau, dar se aliniaza cu trupele mari, de gen, de afara!

A: Super! Multumesc frumos!

C: Mersi si eu!

26637837_1753508741361292_104515452_n

GUEST POST: Marius Calin despre PUBG HyperX Cloud Alpha

This slideshow requires JavaScript.

Luati hainele bune, “de duminica”, azi avem musafiri! Am vorbit cu Marius Calin (mariuscalin.ro) sa ne scriem unul altuia pe blog deci va rog sa va purtati frumos, da?! Va las la sfarsit si linkul catre articolul meu! Fara alte introduceri, va las pe maini bune:

Saptamana trecuta am participat cu Andrei la un mini turneu de PUGB ca sa ne facem incalzirea pentru BLP si jocul asta e atat de addictive incat am zis ca trebuie sa trecem asta in istorie printr-un articol pe blog. Adica doua, parerea lui si parerea mea.

Nu stiu ce o sa zica despre mine asa ca primul articol il voi scrie eu si voi da din casa tot, adica o sa va povestesc cum am iesit primii. Din joc.

Am facut cateva runde de incalzire, m-am clasat pe cel mai bun loc al meu din istorie, adica vreo 40 din 100 si am zis ca suntem pregatiti pentru marele joc. Ei, de unde. In prima runda am reusit sa ne luam bataie de la joc si sa il parasim primi fara ca macar sa ne intalnim cu ceilalti playeri. Regulile spun ca suntem pe o insula pustie si la un interval de timp, spatiul in care putem juca se micsoreaza, daca ramanem afara, iesim din joc. Desi stiam asta si am incercat sa tinem pasul cu spatiul de joc, n-am prea reusit.

Jocul 2 a fost mai ok pentru ca primul care a pierdut a fost Pandutzu si ne-am castigat prin multa munca si efort un penultim loc. Asta dupa ce am incercat sa conduc o motocicleta si am reusit sa-l calc putin pe Andrei cand am ajuns pe langa el. Noroc cu trusa de prim ajutor si energizantele care l-au salvat si am mai reusit sa rezistam 3 minute.

Ca sa nu credeti ca sunt singurul sofer prost din jocul asta, Andrei a reusit si el sa faca o performanta destul de interesanta. In timp ce ne alergau alti jucatori pe acolo el a sarit din masina, l-au impuscat ceilalti si eu ma indreptam cu vreo 70km/h spre un copac, intr-o masina fara sofer. Si pentru ca suntem pe blogul lui haideti sa zicem ca ar avea o scuza, macar de data asta era la incalzire scena si nu in joc.

Ar mai fi de spus ca am participat la acest turneu la invitatia celor de la HyperX cu ocazia lansarii unei noi perechi de casti de gaming numita HyperX Cloud Alpha si Media Galaxy.

P.S. avem si un after movie fain, poate vreti sa-l vedeti!

 

Iar ce am scris eu se gaseste chiar aici!

 

Untold – Mai mult decat un festival

19665193_737725673096291_1524547122060813440_n.jpg

Da, ma, da! Recunosc! Nu am mai fost la Untold pana acum. Of, ce blogger/vlogger de festivale sunt eu daca nu am fost la Untold? Uite ca anul asta o sa merg.

M-a atras line-up ul in primul rand. Nu ma dau eu in vant dupa DJ dar nu ai cum sa nu fi auzit de Armin Van Buuren sau Martin Garrix. Poti sa fi ascultat doar Irina Loghin pana acum si tot cred ca ai auzit de ei.

Ca sa nu mai spun si de Ellie Goulding pe care o tot vedeam pe la festivale in Anglia si o asteptam si pe la noi. Nici ea nu ma pasioneaza extraordinar de mult, dar e o placere vinovata! Si tot din “grupa” aia, astept foarte mult sa ii REvad pe cei de la Hurts. Da, e o trupa pentru care merg la Untold si pentru care as merge mai mult de 10 ore cu trenul! De fapt asa mi-am confirmat ca vreau si eu sa simt povestea asta. Povestea Untold.

Si tocmai despre povestea asta vreau sa vorbesc! Am observat ce a reusit Untold sa faca in utimii trei ani si am decis sa fac acest articol drept multumire si in semn de apreciere pentru oamenii de la Untold!

18814304_715511955317663_7354166550137138895_n

Au reusit sa stranga la Cluj, sute (poate chiar mii) de oameni din diferite colturi ale lumii, oameni care cred in acelasi lucru. In muzica si puterea ei! Au reusit sa faca mii de inimi sa bata pe acelasi ritm si au unit culturi total diferite sub vraja muzicii! Asta e un lucru extraordinar! Sa gasesti numitorul comun si sa reusesti sa infratesti mai multe teritorii, da, de asta avem nevoie!

18893164_718893728312819_5646635799980310084_n

Pe langa asta, programul prin care cei de la Untold ofera un bilet gratuit celor care iau bac-ul cu nota 10 m-a castigat pe mine! A venit si Kaufland in ajutor si mai ofera si 500 de lei de buzunar. Oricine a venit cu ideea, are de la mine o bere daca ma vede vreodata pe strada. Da! De asta are nevoie Romania! De motivatie si de oameni care sa ii faca pe ceilalti sa fie motivati! Si ce bine pica Untold dupa bac! Numai bine cat sa uiti de toate operele si formulele..

19060161_724236217778570_4525223948295947198_n

Iar pe langa faptul ca Untold deja face o diferenta printre festivale, au mai dezvoltat un program prin care daca donezi sange la caravana Untold, primesti un bilet gratis de o zi pentru unul dintre festivalele organizate de ei (Untold sau Neversea). How cool is that?!

Aproape ca m-as baza pe echipa Untold daca as fi nevoit sa imi construiesc un guvern. Se pricep la cultura, turism, educatie dar si sanatate! Iar toate astea imbinate rezulta distractie, clipe de neuitat, si foarte multe amintiri!

Ce sa mai zic? Ca abia astept sa ajung acolo si sa vad si eu cum e? Sa “citesc” povestea cu ochii mei? Abia astept sa postez si eu vlog de la Untold si sa vizitez Clujul!

Hai gata, ca deja ma iau palpitatiile..!!

Bloggers Lan party #14 la cel mai tare eveniment!

Voiam să scriu de mult timp articolul ăsta doar că nu simțeam neapărat ceva care să mă activeze. Iar eu daca nu simt, nu pot sa creez.

Azi dimineață mergând spre facultate, am luat RATB-ul de Buftea și cumva, am zis că asta e! Așa că ca fără alte cuvinte în plus, va zic de Bloggers Lan Party:

Pe noi ne-au învățat la facultate, acum, că trebuie sa băgăm un scurt istoric la începutul oricărui referat. Bine, ăsta nu e un referat, dar eu oricum am ajuns la BLP doar acum 2 ediții,  la #BLP12, unde am fost invitat de Pandutzu, iar la #BLP13 am ajuns ca și blogger/vlogger. Deci nu știu o mare istorie a evenimentului.

Dar cel mai impresionant, pentru mine, a fost modul în care am fost adoptat în familia asta. Pe vremea aia aveam doar 100 de subscriberi și niște mii de oameni pe blog. Iar asta, oricât de tare ar suna, pentru un cunoscător nu e cine știe ce. Dar astea nu au contat. A contat doar faptul că și eu eram, de scurt timp, în breasla asta.

Și m-au adoptat, și am venit, și acum scriu din nou, pentru ca #BLP14 is coming soon! Si nu aşa oricum, ci la fucking EAST EUROPEAN COMIC CON.

Hai să facem o pauza și să ne gândim cat de genială e chestia asta!

Pfoa,  m-au luat emoțiile și mi-am pierdut inspirația.  Dar gandeste-te: bloggeri, vloggeri, jocuri, distracție și o groază de surprize!! Mă rog, eu n-am idee despre ce va fi acolo, dar la cum ii știu pe organizatori…

Și sper să te iau și pe tine cu mine. Adică oricum, dacă vii la Comic Con, sigur ne vedem pe acolo. Ah, btw, dacă mă vezi pe acolo, arde-o și tu “fanul meu”, să mă simt și eu bine 🙂

Hai, uite, iti las mai jos doua vloggeri de la #BLP12 și #BLP13

Hai cu mine la Bloggers Lan Party

Fii atent. Cat de des joci FIFA? Dar Guitar Hero? Call of duty?

Trecem mai departe: de cate ori ai jucat FIFA împotriva bloggerului/ vloggerului tău preferat? Niciodată?  Super! Acum ai şansa!

Te iau cu mine la Bloggers Lan Party! Pai dacă data trecută am fost datorită lui Pandutzu, în calitate de fan, anul ăsta particip ca blogger. Și tot aşa, şi tu ai şansa să te faci cunoscut.

Ne jucăm toată ziua, mâncăm,  bem și ne simțim bine. Cred că asta e cel mai important. Ce trebuie să faci ca să vii? Tu doar completează formularul de aici și dacă ai noroc, poți fi chiar tu norocosul câștigător care mă va însoți la Bloggers Lan Party!

De obicei se lasă și cu premii, însă cel mai important câștig e prietenia și o zi petrecuta perfect!

Și îți las și un vlog pe care l-am făcut la BLP12, chiar aici 🙂

Hai! Te aștept!

“In conversatie” cu Laura Chivu – blogger

Am zis ca ar trebui sa incerc ceva nou. Vine iarna, evenimentele sunt din ce in ce mai putine, deja incep sa ma simt confortabil cu cronicile, iar mie imi place sa ies din zona mea de confort. De astazi incepem seria de articole “In conversatie cu:..”, in care o sa incerc sa va aduc povesti extraordinare de viata, de la oameni care au reusit sa faca ceva. O sa incerc sa scot la iveala adevaratele valori, si cred ca o sa reusesc sa smulg si cateva sfaturi de la ei.

Asadar, astazi incepem seria “In conversatie” cu Laura Chivu. Pe Laura o cunosc de cand eram la scoala. Desi la inceput am fost in clase diferite, imi aduc aminte ca prima data ne-am vazut la o olimpiada. I-am cerut un creion (pentru ca eu mereu mergeam nepregatit), si am uitat sa i-l mai dau. Ma gandesc doar la faptul ca nici pana in ziua de azi nu i l-am innapoiat dar stiu sigur ca odata si odata ma voi revansa.

Apoi spre clasele mai mari, s-a mutat la noi, la “A”. N-am vorbit mult. Ea invata, avea note mari, iar pe mine nu ma pasionau chestiile astea. Unde era distractia si panarama, acolo eram si eu. Si nu ca Laura ar fi fost vreo tocilara cu capul doar prin carti, dar era diferita de restul…

Apoi, pentru 4 ani, am “invatat” la licee diferite, insa foarte apropiate unul de altul. Doar Calea Dorobanti le desparte. Iar acum, am vazut ca Laura are un blog. Am inceput sa il citesc, mi-a placut, si astfel am decis sa incep seria “In conversatie”, cu ea:

Sambata, 1 Octombrie: 

Laura: Ti-ai pregatit ceva intrebari?

Andrei: Nu mi-am pregatit nicio intrebare.

L: Nicio intrebare. Am inteles.

A: Dar uite, de exemplu, eu stiu cine este Laura Chivu, insa pentru cei care citesc, “Cine este Laura Chivu?”

L: Huh, destul de greu de spus. Laura Chivu in perioada asta, as putea spune ca este intr-o continua schimbare. Nu meaparat de voie cat de nevoie, pentru ca de-a lungul timpului m-am tot confruntat cu constiinta (care lucreaza la mine exagerat de mult), si ma trezesc in situatii de tipul: vorbesc acum cu tine, si ajung acasa peste o jumatate de ora si ma gandesc “bai frate daca am zis vreo tampenie?” ; “daca l-am deranjat cu ceva pe baiatu’ asta?” Si chestia asta e destul de nasoala pentru ca de multe ori pierd timpul aiurea, efectiv gandindu-ma la tampenii de genul asta. Si mi-am dat seama ca nu trebuie sa iti faci astfel de ganduri. Uite, de exemplu, in generala noi am fost impreuna. De cate ori nu ai auzit “Aah, Laura e o increzuta”, stii? De multe ori m-au afectat lucrurile astea pentru ca nu era asa! Eu chiar sunt foarte deschisa cu toata lumea, si peste tot pe unde merg, ma salut cu cineva. In Baneasa, daca mergi cu mine, o sa vezi ca de la aia de la shaorma pana in capatul celalalt, salut pe absolut toata lumea pentru ca ma stiu cu ei… (Adevarul e ca nici nu intrase bine in mall si deja se intalnise cu cineva cunoscut) Si mi-e aiurea sa aud chestiile astea. Revenind la intrebare, Laura Chivu in momentul asta este o “studenta nerabdatoare”..

A: Unde, la ce facultate..?

L: La Drept. Pe de-o parte abia astept, pe de-o alta parte imi e teama ca o iau iar cu programul, cu invatat, cu trezit, cu…

A: He, he, he..

L: Dar totusi sunt o persoana activa, imi place sa am activitate. Daca ma pui sa fac curat in casa, dupa sa plec sa ma vad cu cineva, dupa sa ma duc sa ajut pe cineva cu ceva, n-am nicio problema. Imi place sa ajut! Fac absolut orice, doar sa am activitate! Si imi place ca facultatea este destul de departe, prin Calea Vacaresti, adica “de unde se termina continentul, mai ai putin de mers”, dar nu e nicio problema. Nu ma mai sperie nimic.

A: Deci ai incredere in Justitie, nu?

L: Da, cum sa nu? Bineinteles!

A: Si ce crezi despre sintagma asta: “domne, daca esti student la drept si nu ai pe nimeni in familie din domeniu, n-ai nicio sansa..”?

L: Mi se pare o tampenie! Sincer iti spun! Sunt foarte multi dintre cei buni, care au venit din familii modeste, si majoritatea oamenilor care intradevar lucreaza si au un job super, un post bun, si reprezinta ceva in domeniul asta, vin din familii modeste, sunt oameni care au invatat foarte mult, sunt oameni dedicati, sunt corecti, si pana la urma asta te ajuta pe tine si te ridica. Faptul ca esti un om corect, ca iti doresti. Nu neaparat sa schimbi ceva, cat sa mentii o stare de siguranta. Nu poti sa spui “coruptia va disparea in totalitate”, pentru ca e imposibil! E un fenomen existent peste tot! Daca n-ar fi, oamenii astia de la anti-coruptie, n-ar avea ce sa mai manance. Dar sunt atatea cazuri care reprezinta adevarate probleme, pentru tara pana la urma, pentru ca se vehiculeaza sume foarte mari in anumite dosare, si este un lucru foarte bun ca se lucreaza in domeniu, ca exista combatere. Sunt de parere ca oamenii astia care intradevar fac treaba, nu au in spate un sprijin de tipul var, sau alta ruda, pentru ca nu prea te ajuta. Ca sa faci ceva foarte bun si sa te ridici, trebuie sa stii sa faci treaba aia! Ori “pilele” nu te invata. “Pilele” doar te pun undeva, unde daca nu faci treaba buna si nu esti dedicat, nu poti sa rezisti! Nu poti rezista daca nu ai cunostinte!

A: Da, da, da. Cunostinte…cerebrale, nu..

L: Da, corect, nu cunostinte de tipul “stiu eu pe nenea ala'”, nu! Cunostinte legate strict de ce ai invatat. Si in acelasi timp, mai sunt de parere ca e o prostie sa spui despre facultatile private ca “nu domne’, nu se face scoala acolo, aia platesc..!” Cunosc oameni care au facut Romano-Americana si au ajuns foarte sus! Pentru ca in momentul in care vrei de exemplu sa ajungi…procuror, tu ca sa ajungi procuror, trebuie mai intai sa ajungi la Institutul de Magistratura!  Trebuie sa dai un examen! Acel examen este la fel si pentru cei care au facut Romano-Americana, si pentru cei care au facut Unversitatea. Cred ca tine foarte mult de tine, de ce vrei sa faci, de cum asimilezi. Asta trebuie sa conteze cel mai mult: sa te preocupe!

A: Hai sa te intreb despre blog, ca de aici am pornit. De ce ai un blog?

L: De ce? Daca stau sa ma gandesc, eu nu voiam sa imi deschid un blog. Eu scriu de mica. In laptop, scriam orice. Cand eram eu mai suparata (stii ca se purtau jurnalele), imi placea mie de un baiat, si ala eventual nu ma placea, si mama ce sriam acolo..!

A: Ha, ha! Ar fi interesant sa le postezi candva

L: Dar nu stiu daca le mai am.. Imi aduc aminte ca faceam si poezii, si aveam o poezie foarte smechera cu un catelus, si nu o mai gasesc. Era foarte amuzanta! Acum mai matura asa, imi faceam ceva la par, faceam o poza si puneam o descriere. Eh, descrierile astea pe care le-am tot pus eu, au reprezentat un inceput pentru cei care ma urmareau si care lucrau in domeniu. Uite, o tipa care este PR, e foarte buna in ceea ce face, a vazut ca tot puneam descrieri si imi zicea: “bai imi place cum scrii, nu vrei tu sa-ti faci un blog?!” si eu ziceam “mai nu stiu ce sa zic, stai asa, ca daca scriu eu o tampenie..” Stii cum e, “de ce sa te scarpini daca nu te mananca?”. Nu prea ma gandeam eu sa ma bag sa scriu, sa vina lumea sa-mi spuna ca n-am facut ceva bine. Si intr-o zi, cred ca prin ianuarie, am zis “imi fac eu un blog!” Am vazut ca in online treaba se misca si e un mare avantaj pentru generatia noastra faptul ca avem chestia asta! Ai public de la copii de clasa a V-a pana la oameni in toata firea. Si oricum nu te costa nimic, blog poate sa-si faca oricine. Am zis sa incerc. Scriam cu atata lejeritate pana sa imi deschid blogul, de nu iti poti imagina. A trebuit sa scriu primul articol, “About me”. Mi-a luat o gramada! Nu reuseam sa ii dau de cap! Ma gandeam: “daca am gresit cuvantul ala in engleza?” Eu care scriam mereu in engleza. Mi-am facut atatea probleme… Cand l-am postat, tremuram toata! I-am dat share pe Facebook, pe Instagram, na, ca toata lumea cand se lanseaza, pe toate platformele. Si am pus-o pe mama sa citeasca. Mama imi citeste articolele inainte sa le postez. Daca i le dau lu’ tata sa le citeasca, e o problema. Trebuie sa modific cel putin trei chestii. E genul de persoana foarte tipicara si daca cumva i se pare lui ca un cuvant ar putea sa dea de inteles o anumita chestie, “nu, pe asta nu il lasi asa! Daca ala se gandeste ca ar fi nu stiu cum?” Un singur articol a citit, un articol despre service-ul auto la care am fost. Si l-am pus sa citeasca gandindu-ma ca sa nu gresesc ceva. El e barbat, stie mai bine lucrurile astea. Bineinteles ca scrisesem corect partea de mecanica, dar nu stiu ce i s-a parut lui gresit ca mi-a zis: “nu, nu, partea asta o tai! ” Si prima mea problema a fost ca scriam foarte mult. Nu cred ca oamenii care citeau, citeau pana la sfarsit. Am facut, de exemplu, o promovare pentru cineva si tot asa, trebuia sa pun descrieri pentru poze, iar eu scriam randuri intregi. Si e greu ca daca nu scriu tot, mi se pare ca nu..

A: Ca nu ai scris in totalitate ce simti, da..

L: Exact! Si am prins curaj cu articolele. Am zis “daca nu merge, asta e, nu e nicio problema.” Si mi-a mers de la primele articole, insa nu a mers chiar atat de bine pana la plecarea la Arad. Mai fusesem, insa de data asta chiar simteam ca trebuie sa scriu despre locul acela. Cumva, e locul in care m-am simtit cel mai bine, si de data asta chiar aveam foarte multe idei. Am scris un articol destul de mare si chiar m-a lansat. Acolo a fost de fapt pornirea. Cand vezi ca cineva “te valideaza”, si ca sunt atatia oameni care apreciaza, e un sentiment despre care nu am cuvinte. M-am simtit atat de bine, si mi-a dat atata curaj sa merg mai departe, pentru ca eu ma gandeam la niste articole pe care sa le scriu, asa mai “deep”, precum “Care e povestea mea”, sau alte articole in care am investit sentimente, si mi-a dat curaj sa le postez. Eu le scriam, dar le aveam acolo… Dar am prins curaj sa scriu si articole care nu sunt pentru toata lumea un adevar general valabil, o parere, o chestie in care tu crezi. Dar faptul ca imi place mie intr-un loc, nu-mi e rusine sa spun. De exemplu daca scrii despre cum vrei tu sa te comporti pe drum, o sa vezi ca minim cinci persoane or sa iti spuna “bai esti prost?! Cum sa saluti pe toata lumea? Pe bune, nu ai si tu o prestanta?” De chestia asta te loveti in permanenta.

A: Eh, da… Asta e mentalitatea noastra. In Germania, te saluta absolut toata lumea de pe strada. Ca te cunoaste, ca nu te cunoste, te saluta…

L: Stiu! Pentru mine e o mare problema in Germania, la micul-dejun. Mergem la 8, pentru ca atunci se trezesc ai mei. Si sa mergi acolo, sa te intalnesti cu toata lumea cand eu abia ma vad pe mine, e groaznic! Si pana m-am obisnuit eu sa le dau la aia “guten morgen” si asa, vai de capul meu! Am invatat dupaia sa si numar ca sa stiu cate cafele sa cer, dar oricum, frumos! N-am fost in Dubai, in Turcia, “cum domne’ n-ai fost in Antalya? Sa stai in lux, sa nu stiu ce..”, n-am fost. La mine vacanta nu inseamna neparat sa stau in nu stiu ce hamac, sa vina ala sa imi dea un cocktail, dar sa dorm! Iar in Germania as merge oricand! Imi place sa cumpar!

A: Scrii mai mult despre fashion si moda, nu? Adica…

L: Nu stiu daca neaparat zona de fashion pentru ca inca-mi e frica sa abordez zona asta. Sunt multe gagici caare scriu despre fashion si au facut un fel de reguli si mi-e teama sa ma indrept catre zona asta, pentru ca moda ti-o cam faci tu! Eu daca plec cu papucii astia, e pentru ca imi plac mie! Dar iti garantez ca vad cel putin doua persoane care se uita la ei de tipul “Doamne, ce are asta in picioare?” Am plecat acum de acasa si de obicei bunica-mea, ma opreste sa ma intrebe daca am iconita cu Maica Domnului in masina. De data asta s-a uitat si zice: “bai tu pleci cu papucii aia?” Zic: “daa mamaie, se cam poarta..” Dar e greu sa abordezi zona asta de fashion. Fiecare apreciaza un anumit tip de a te imbraca, de a te machia, si atunci nu, nu ma bag in zona asta. Am mai scris pe partea asta cu par, gene, sprancene. Am avut experiente nasoale, iar cand am gasit pe cineva care sa ma rezolve, de exemplu la par, i-am multumit din tot sufletul, am plecat plangand din salon! Cu sprancenele la fel. Cineva mi le facuse foarte subtiri. Ziceai ca sunt, nu stiu…

A: Edith Piaf, haha..

L: Da, la modul asta. Cu genele la fel. Mi-am pus prima data gene, si cand m-am uitat in oginda, ma bufnea plansul, dar nu ai voie sa plangi. Si am zis “bai nu plang acum, dar plang cand s-or usca” Si chestia asta, pe mine personal ma marcheaza. Mi se reproseaza ca stau numai in saloane. Da, dar daca mie imi place… Mie, ai mei, daca imi dau o suma de bani, fac ce vreau cu ea. Si reproseaza lumea “bai, fata asta sta doar in saloane” dar nimeni nu se uita la rezultatele de la bac, de exemplu! Nu se uita la proiectele in care ma implic… Daca as sta numai in salon si nu as lua bacul, ar fi o problema! Da domne, e de la saloane. Dar le-am imbinat placut. Poate altora le place sa stea in cluburi. De exemplu mie nu imi place sa stau in club. Pe mine sa ma duci la Arad, la o Seara Banateana, de exemplu. Sa dansez, sa ma distrez. Uite, am fost de curand la o seara cu machedoni. Bai, superb! Dar sunt oameni care nu apreciaza asta, si apreciaza alte lucruri. Nimic impotriva! Nu-mi place sa beau, de exemplu..!

A: Si totusi, ce crezi despre femeile care spun “eu nu, nu ma duc eu la salon. Eu stau aici la cratita mea, fac ciorba, asta e. Ori sunt prea batrana, ori.. nu mai am eu nici0 sansa sa ma faca ala frumoasa. Nu, lasa. Asta e, stau aici..”

L: Sa stii ca e o ideologie des intalnita. Sunt multe persoane care ajung la concluzia asta. De multe ori, si pe mama am surprins-o in situatia asta. Stai la birou, nu-ti mai arde. Dar am reusit sa o scot din chestia asta, pentru ca ma vedea pe mine si zicea “bai, as merge si eu la baiatul asta sa ma vopseasca.” O mai scot putin din zona aia de serviciu, comoditate, si asa. Chestia asta se intampla in general dupa 30 de ani, sau dupa momentul cand apare o familie. E foarte greu sa-ti gasesti si timpul pentru asa ceva, si nici nu-ti mai arde. Mai stiu cateva babute dinastea care au fost procuror, judecator, sau nu stiu, si sunt foarte aranjate. Ma amuza si zic “bai, eu asa vreau sa fiu”. Imi place sa arat bine. Sa ma ingrjesc, de fapt. Imi cumpar truse de machiaj in continuu, dar am zile cand nu imi vine sa ma machez, pur si simplu. De varsta, nu stiu ce sa zic. Sincer, nu-mi plac nici femeile alea care ajung sa arate deplorabil. Iti scade si increderea in tine. Dar nici femeile care exagereaza cu chestiile astea. Ai copii acasa si tu stai la sala, incontinuu, dupa mergi la salon, dupa “nu mai fac nimic”, adica nu imi plac extremele. Calea de mijloc! Bunica mea are 83 de ani si ea are o chestie: cand pleaca la fiisu’ in Franta, cand e Paste, cand e Craciun, merge la Buftea, la salon, la Flori, si-si face permanent! Asta o face pe ea sa se simta bine! Bravo ei! Apreciez!

A: Pana la urma conteaza daca te simti tu bine. Chiar daca nu se poarta, te simti tu bine.

L: Da, si daca te simti bine, discuti altfel, sau efectiv, te expui altfel! Cel de langa tine, percepe starea aia de bine. Aseara, am fost la un targ de “life couching” si am inteles ca mai mult transmiti cu sentimentele decat cu ceea ce esti tu din punct de vedere exterior. De fapt, ce vrei tu sa transmiti, porneste mai mult din suflet decat din creier, si nu e neaparata nevoie sa fii scoasa din cutie. Este mai mult decat transmiti, si cum te simti tu in pielea ta.

A: Ai intlnit persoane care sa iti spuna “aaa! Te stiu! Ai blogul ala pe care il citesc!” Sau persoane care sa iti spuna…

Aici, Laura s-a intalnit cu o cunostinta si am oprit inregstrarea. Au discutat, si am revenit…

A: …care sa iti spuna “mersi pentru recomandarea aia! Am fost si eu si uite cum arat acum!”

L: Da, au fost persoane! E un sentiment extraordinar! Asta te bucura cel mai tare! Sunt persoane care fac chestia asta ca si business. Eu o fac ca si pasiune. E extraordinar sa ti se spuna asa ceva! Eram la Arad prima data cand mi s-a spus. A treia oara cand mersesem acolo, scrisesem articolul, si m-a intrebat o doamna daca sunt din Arad, pentru ca dansez bine! Asta a fost o faza criminala! Si i-am zis ca sunt din Bucuresti, ca nu stie omul de Crevedia. “Aa, da? Tu esti fata aia de a scris pe blog!”A fost un sentiment extraordinar! Lumea citeste! Vreau sa continui sa scriu despre locul ala! Ma simt super bine! O sa mergem pe 19 noiembrie, si de revelion. Ai despre ce sa scrii acolo! Ai inspiratie! Cand am mers prima data, canta Andreea Voica, n-ai de unde sa o stii…

A: Ba da, ba da. Daca scriu despre muzica, si evenimente in general, iti da seama ca cunosc din diferite genuri muzicale. Nu neaparat personal..

L: Perfect! Si canta Andreea Voica, era un vis de al meu sa o vad. Iar acolo mesele se fac de 10-15 persoane. Noi eram cam cinci, ca am fost si cu nasii. Si la masa am nimerit si cu niste baieti, cu prietenele lor, si ne-am imprietent imediat! De atunci, urmaresc mereu sa vad cand mai e vreo Seara Banateana, si ii sun! “Bai, Gabi, vrei sa luam o masa?” Si vin cu noi mereu! Ne-au dat palinca, tata e mort dupa palinca aia!

A: Eh, dar cine nu e?

L: Cine nu e? Si sunt super deschisi! Au fost nunti intre timp, si nu s-au mai facut seri dinastea! O sa incepa acum sezonul. Totusi, nu e Aradul cum e Otopeniul. E cam peste mana. Dar nu conteaza! Noi mergem!

A: E cam in cealalta parte a tarii, dar…

L: Da! Multa lume zice: “bai esti nebuna? Cum sa te duci pana la Arad doar pentru niste muzica?” Eeeh! Cum sa nu te duci?!

A: Daca te face sa te simti bine…

L: Eu ma simt extraordinar! Niste prieteni de-ai unor prieteni, au facut nunta la Mehedinti, si ne-au spus: “bai veniti, dar sa o luati si pe Laura!” A fost senzational la nunta aia! M-am distrat maxim! Nu e ca la noi, sa stai o zi intreaga la salon pentru ca seara mergi la o nunta! Acolo lumea chiar se distreaza!

A: Asta e si cumva specific la noi, in partea asta, a Bucurestiului. “Stii, am nunta, dar doua zile inainte le petrec la salon..”

L: Da, acolo cand faci o nunta, primul aspect de care se tine cont, e sa ai loc de dans!

A: Diferente culturale, na…

L: Da! Eu de exemplu nu as pleca la studii inafara. Asa m-am fixat eu. In schimb, as merge la Timisoara.

A: La Timisoara in special, sau oriunde, dar in tara?

L: La Timisoara!

A: Dar acolo ce mai e?

L: Eh, la Timisoara sunt alti oameni! Nu poti sa compari!

A: Si e si capitala culturala europeana, mai nou..

L: Da, exact! Si e un alt aer, esti mai relaxat! Nu exista “eu sunt smecher, nu ma bag in seama cu oricine..” Cumva, eu asta caut. Noi stateam intr-o cafenea, in timpul liceului, iar “smecherii” nu au rezistat prea mult. Aia increzutii veneau o data, dupaia nu le mai trebuia. Intre noi nu existau “smecheri”. Eram okay.

A: Pentru ca e deja 18:30 si la 19 trebuie sa fii in alt loc, te las pe tine sa inchei. Daca ai ceva de transmis cititorilor?..

L: Cititi-ne blogurile, haha, nu stiu.. Mi-ar placea ca in urmatoarea perioada, sa ne axam mai mult pe omenie decat pe prosteala asta cu smecheria. Daca as putea sa transmit eu un mesaj, asa, la nivel mondial, ar fi: sa fim oameni! Rautatile astea care il fac pe omul de langa sa se simta prost, nu-mi plac. Cine ma stie pe mine, a observat ca nu fac dferente! E superb sa cunosti oameni din toate ramurile. Daca ai nevoie de ajutor, mie imi poti scrie! Niciodata nu o sa te refuz pentru ca “iti sunt superioara”! Niciodata! M-a ajutat faptul ca am facut scoala in Buftea! Faptul ca ne-a plouat in clasa si am invatat in anexe, faptul ca am avut colegi de toate tipurile, pentru ca am invatat sa ii apreciez pe toti! Cunosc si persoane importante care de obicei nu ar sta de vorba cu mine, dar si pitipoance care stau numai cu nasul pe sus. Dar vorbesc cu toti! Asadar, daca as avea de transmis ceva, asta ar fi: hai sa nu mai judecam! Te ajuta mult! Cam asta ar fi!

A: Am inteles!”
Pe Laura o puteti urmari aici! Daca v-a placut acest articol, dati un Share! Daca vreti sa fiti la zi cu articolele mele, puteti da un “like” aici!

Am participat la Sibiu Guitar Meeting

E vineri, ora 16. Fac ultimele cumparaturi, imi strang prietenii si plec spre Sibiu. Acolo se intampla unul dintre cele mai frumoase evenimente si anume Sibiu Guitar Meeting. Deja la a doua editie, acest eveniment reuseste sa stranga intr-o singura zi, sute de chitaristi amatori sau profesionisti, mai tineri sau mai putin tineri, care sa aduca un tribut marilor artisti, prin interpretarea unora dintre cele mai mari cantece din toate timpurile, simultan. Asadar, anul acesta ne-am reunit la Sibiu, 327 de chtaristi (cu 112 mai multi fata de prima editie).

Cum evenimentul se intindea pe 2 zile, am planuit sa plecam de vineri. Din motive tehnice insa, am ratat prima zi a evenimentului in care puteam fi spectator la diferite concerte. Cel la care mi-as fi dorit cel mai mult sa particip, fiind cel sustinut de A.G. Weinberger.

Am ajuns pe la ora 22:30 la “Camping Ananas”. La aproximtiv 15 km de Sibiu, exista acest camping foarte dragut, destul de populat pentru acest timp al anului, si in care trebuie sa mentionez ca eram singurii romani. Chiar si patronul era neamt. Ne-a intrebat de unde venim, si cand i-am spus ca din Bucuresti, ne-a rugat sa ne montam cortul in liniste…

Pe la 23:00, am terminat cu cortul si am plecat in Sibiu. Am ajuns in Piata Mica, unde deja se terminasera de foarte mult timp activitatile, si am trecut in Piata Mare ca sa cautam ceva de mancare (hah, rima). Destul de multa lume pentru ora aceasta, insa trebuie sa mentionez ca mai avea loc simultan si un “festival al berii”, care fix acum se inchidea. Am intrat in cele din urma la fast-food-ul – restaurant Super Mamma (pentru ca nu era doar un fast-food, dar nici un restaurant), si am mancat o bine meritata shaorma. Extrem de mare. Cam dubla decat aia de la Dristor, si la doar 11 lei!

N-am vazut multe chestii seara, asa ca ne-am grabit spre camping. A doua zi am reusit sa vedem cu adevarat locul in care ne pusesem cortul. Undeva intre munti, langa o mica cetate, si departe de locuintele oamenilor. Am strans cortul, am plecat in Sibiu ca sa vedem ce mai era de vazut si ca sa imi fac inregistrarea la “Sibiu Guitar Meeting”.

Ajuns in Piata Mica, am observat ca teritoriul destinat evenimentului era deja deschis. Mi-am facut inregistrarea, mi-am primit kit-ul de chitarist care continea o superba curea de chitara si alte chestioare, si am inceput sa ma dau in spectacol. Am vazut pe cineva ca incerca sa cante la o chitara Squire alba! I-am cerut sa-mi dea voie sa o “gadil” si eu putin, si m-a lasat. S-a pus in fata mea, pe o bancuta si mi-a ascultat “Johnny B. Good-ul ” si diverse lick-uri de blues care mi-au venit la mana. Nu stiu sigur atmosfera creata pentru ca ma pierd in transa sunetului cand cant, dar din ce mi s-a povestit, se stransese ceva lume in zona. Am incercat si tobele dar pot sa spun ca nu mi-a placut ce am auzit…

Usor-usor, am inceput sa ne stragem 327 in zona. Am pictat o chitara din polistiren, ai mei prieteni au facut “string-art”, si pe la ora 15 deja incepeam sa ne montam amplificatoarele (astia care eram cu electricele). Am baut un Green Apple la Mustache Caffe, si m-am intors in piata.

In jur de ora 18 am inceput. Timp de o ora si 30 de minute am cantat la unison 11 melodii, printre care “Praf de stele”, “Satisfaction” sau “Have you ever seen the rain”. Au urcat pe scena Cristi Hrubaru de la Rock FM, aproape toata trupa Antract, A.G.Weinberger si Stefan Boldijar de la Semnal M, iar la sfarsit, pentru ca am cazut cu totii de accord ca a fost prea putin o ora si 30 de minute, am cantat la bis – “Vinovatii fara Vina”. A fost o atmosfera incendiara, de care ne-am bucurat cu totii!

Ideea acestui proiect este una care imi aduce aminte de ceva. Stiind ce s-a intamplat la Sibiu weekend-ul acesta, nu ai cum sa nu te gandesti la “Cenaclul Flacara”. Din punctul meu de vedere, evenimentele acestea sunt o parte din ceea ce au vrut sa faca membrii Cenaclului acum multi ani. Educarea tineretului din punct de vedere cultural, in mod artistic, prin instruirea lor in lumea muzicii, este exact premiza de la care a pornit si “Cenaclul Flacara”. Nu intru mai mult in comparatii pentru ca tot ce stiu, stiu din documentare sau povestiri, din pacate. Insa tin sa multumesc organizatorilor, si sa ii felicit pentru ceea ce fac. Faptul ca deschizi copiilor orizonturi spre o lume muzicala mai putin uzuala si mai greu de inteles, si le arati frumusetea si esenta muzicii prin unirea lor in astfel de evenimente, asta ne va salva pe noi, generatiile viitoare, de o societate stricata. Prin unirea pentru frumos, putem ajunge departe. Putem fi o societate care sa iubeasca si sa vada frumusetea lumii, prin astfel de evenimente. Ca sa nu mai spun de cat de importanta este pentru fiecare in parte studierea muzicii, ajutand la dezvoltarea creierului, si asa mai departe… Felicitari si voluntarilor, care din grija pentru participanti au crezut ca mi-am pierdut diploma si au dus-o la scena, urmand ca numele meu sa se auda in tot Sibiul, si nu in ultimul rand, autoritatilor.

Tot concertul este live atat pe pagina mea, adica aici, cat si pe pagina “Pune mana pe chitara” de pe Facebook.

Daca v-a placut acest articol ii puteti da un share ca sa il citeasca si altii, iar daca vreti sa fiti primii care primesc articolele scrise de mine, apasati butonul de “like” de aici. Multumesc! 🙂

sursa: tribuna.ro

sursa: tribuna.ro

WordPress.com.

Up ↑