Ce clişeu…

La naiba, iar o dau în “sentimentalisme”. Sunt singur în KFC, la naiba, mereu scriu texte siropoase când sunt singur la KFC. Poate pentru că toți ceilalți au pe cineva cu care să-și mănânce copanul? Posibil doar pentru ca am mâncat salată…

Ma uit cum curge soarele pe gâtul unei tipe care stă în spatele meu. M-am așezat în asa fel, câş, doar ca să văd cum o îmbrățișează primăvara. Nu e cine știe ce bunăciune dar lumina asta ar face o imagine senzuală, chiar și dintr-un șervețel.

E coadă mare și eu stau singur. Atâția oameni și stau singur. Oh! Mai e și omul de la pază. Stă și el…singur. Mă duc să vorbesc cu el.

Stai, s-a întâlnit cu un prieten. Dar nici nu știu de ce o ard aşa rănit că oricum, dacă ar veni cineva și s-ar așeza la masa mea,  mi-ar strica tot zenul.

Prea multe zambiluțe și mărțișoare. Parcă prea deodată.  E plin la Romană de aşa ceva…

Realizezi că textul ăsta nu are niciun Dumnezeu, nu?  Sunt doar cuvinte înșirate și doar tableta îmi e martor acum. Ma gândesc dacă are rost să continui. Stai, ai auzit de…

…mda, m-a sunat o tipă care voia să îmi prezinte ceva materiale promoționale.  Mi-a stricat tot zenul.

Dacă as încheia aici textul ăsta, ai spune că e o porcărie.  Dacă aş continua, l-aș transforma într-o porcărie și mai mare. Hah, ce clișeu..

Advertisements

WordPress.com.

Up ↑